Prin continuarea folosirii acestui site, declar că sunt de acord ca Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri să fie autorizat prin structurile sale, să proceseze datele mele în cererea pentru solicitarea Certificatului de Situații de Urgență (CSU), respectând prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) pus în aplicare prin Legea nr.190/2018 .
Consimțământul meu în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor personale este acordat pentru scopul menționat și declar că am luat la cunoștință de drepturile mele conferite de Regulamentul UE 679 / 2016: dreptul de acces la date, dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”), dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziție, dreptul la rectificare.
Am înțeles această declarație de consimțământ și sunt de acord cu procesarea datelor mele personale prin canalele de mai sus, în scopurile descrise în prezenta.
Având în vedere Decretul nr.195/ 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României:
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri acordă, la cerere, solicitanților, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS–CoV-2, certificate de situație de urgență (CSU).
Certificatele de situație de urgență sunt emise în doua forme:
Certificatele se utilizează în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități/ măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, în condițiile legii.
Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgență.
Cererea pentru eliberarea CSU se realizează EXCLUSIV prin intermediul acestei platforme, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării dumneavoastră.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează CSU în perioada 01 august - 15 septembrie 2020.
Certificatele sunt valabile fără semnătură și ștampilă.
Verificarea veridicității acestora se poate efectua tot pe această platformă, prin realizarea asocierii dintre operatorul economic și seria/numărul certificatului.
Dacă întâmpinați probleme de natură tehnică, în obținerea Certificatului pentru Situație de Urgență (CSU) sau în completarea formularelor, vă rugăm să ne semnalați aspectele sesizate la adresa info.csu@imm.gov.ro
Descarcă declarația pe propria răspundere |